Alegerea locatiei de nunta

 

Alegerea locației de nuntă este una dintre cele mai importante etape organizatorice și, de foarte multe ori, de aceasta depinde succesul întregului eveniment. Înainte de a vă gândi la detalii precum aranjamente florale, decorațiuni sau transport, trebuie să stabiliți unde vreți să vă căsătoriți și să contactați un reprezentant din partea locației respective cât mai repede.

 

Când se alege locația de nuntă

 

Fie că vreți să vă căsătoriți la un restaurant din oraș, în afara orașului sau acasă, în cort, trebuie să vă hotărâți cu minim 8 luni înainte. În cazul restaurantului, aveți nevoie de atât de mult timp pentru că majoritatea localurilor se rezervă chiar și cu un an înainte și dacă așteptați prea mult s-ar putea să nu mai găsiți o sală liberă sau să faceți un compromis asupra datei. Chiar și dacă faceți petrecerea acasă, veți avea nevoie de luni bune pentru organizare. Alegerea locației nu este o decizie care să țină doar de preferințele cuplului. Evident, cuvântul vostru va cântări cel mai mult, dar contează și opinia rudelor (mai ales dacă ei plătesc pentru eveniment) și a invitaților (dacă locația aleasă este inaccesibilă).

 

Tipuri de locații

 

Puteți sărbători nunta în orice locație care vă reprezintă și pe care v-o puteți permite din punct de vedere financiar. Majoritatea cuplurilor organizează petrecerea la restaurant, dar există și opțiunea unei nunți în cort sau într-o locație inedită.

 

Restaurant – în sala de evenimente sau pe terasă

 

Dat fiind că mulți miri preferă să închirieze un restaurant și sezoanele de nunți sunt destul de bine delimitate, există o concurență destul de mare pentru închirierea localului, cel puțin în România. Chiar și restaurantele medii, de trei stele, sunt rezervate în totalitate cu un an înainte, ceea ce îi obligă pe miri să ia o decizie și să semneze contractul din timp.

 

Câteva criterii de luat în considerare

 

-          Stabiliți localul în funcție de tematica nunții și de buget. Astfel, dacă doriți o nuntă de epocă, orientați-vă spre restaurantele mai luxoase, dacă doriți o nuntă tradițională căutați restaurante cu specific românesc ș.a.m.d. Faceți o listă de restaurante unde ați vrea să organizați petrecerea și păstrați și câteva de rezervă, în caz că primele sunt rezervate

 

-          Siguranța înainte de toate. Întrebați prietenii și căutați numele localului pe Internet pentru a citi recenzii. Dacă restaurantul are o reputație proastă din cauza calității mâncării, a cartierului în care este plasat sau a igienei, tăiați-l de pe listă, chiar dacă este ieftin. Altfel, vă riscați sănătatea și bucuria zilei nunții.

 

-          Dacă localul are și o terasă, ar fi ideal ca aceasta să fie acoperită. Nu puteți prezice vremea cu un an înainte și s-ar putea să plouă.

 

-          Dimensiunea sălii și a ringului de dans. Alegeți o sală care să corespundă numărului de invitați. Dacă sala este prea mare, ea va părea goală, indiferent de câte decorațiuni aduceți, iar dacă sala este prea mică, atunci invitații nu vor avea loc să danseze.

-          Decorul restaurantului. Mergeți în vizită la restaurant pentru a vedea dacă decorul acestuia se potrivește stilului și paletei cromatice pe care ați ales-o pentru nuntă.

 

-          Dacă este posibil, încercați să verificați spațiile din restaurant care nu sunt imediat vizibile, cum ar fi baia sau bucătăria.

 

-          Meniul. Întrebați din timp dacă restaurantul vă poate oferi meniul dorit, mai ales dacă vreți să serviți preparate exotice sau vegetariene. Pentru a economisi, puteți cumpăra en-gros băuturile alcoolice.

 

-          Climatizarea. Aerul condiționat nu este o opțiune, ci o necesitate pentru confortul mirilor , invitatilor si al angajaților.

 

Întrebări pe care le puteți adresa reprezentanților restaurantului în prealabil?

 

-          Care este numărul minim de invitați?

-          Care este avansul minim și când trebuie el achitat?

-          Cine este persoana de contact? Cui mă pot adresa în caz de întrebări, plângeri sau neînțelegeri?

-          Aveți un spațiu deschis pentru focurile de artificii?

 

Locații inedite

 

Opțiunea închirierii unui restaurant nu este întotdeauna cea mai bună, mai ales dacă vreți să aveți parte de o petrecere deosebită sau aveți idei de organizare pe care restaurantul nu vi le permite.

 

-           Cort

 

Petrecerea în cort este o opțiune bună pentru mirii care au un număr de invitați atât de mare încât un restaurant local nu le poate veni în ajutor. Cortul poate fi ridicat chiar la voi acasă sau în orașul natal, ceea ce vă permite să fiți mai aproape de familie și de prietenii din copilărie. Dat fiind că voi sunteți organizatorii evenimentului, nu aveți niciun fel de restricție legat de ce puteți și nu puteți face. Veți fi scutit și de costul închirierii localului, deci este posibil să faceți economii majore. În schimb, nunta la cort are și dezavantaje. Chiar dacă ea poate fi mai avantajoasă decât nunta la restaurant, nu este sub nicio formă ieftină, pentru că va trebui să plătiți pentru cumpărarea/închirierea cortului, precum și pentru farfurii, tacâmuri, corpuri de iluminat, mese, scaune ș.a.m.d. De asemenea, va trebui să întrebați vecinii dacă sunt de acord cu muzica la ore târzii.

 

-          Locație turistică

 

Actualul oraș de reședință nu este întotdeauna preferat de viitorii mirii care își doresc o locație romantică sau pitorească. De aceea, multe cupluri organizează petrecerea de nuntă într-o stațiune pitorească sau într-un oraș cu arhitectură sau peisaje deosebite. Amintirile și fotografiile vor fi, fără îndoială, pe măsură, dar există și câteva puncte contra pe care trebuie să le cântăriți înainte de a semna contractul cu un local din afara orașului. În primul rând, costurile pot fi mult mai mari, nu neapărat din cauza chiriei, ci din cauză că va trebui să plătiți transportul/cazarea invitaților. În al doilea rând, trebuie să vă gândiți dacă locația i-ar deranja pe unii dintre invitați, spre exemplu, rudele mai în vârstă care nu pot călători pe distanțe lungi.

 

 

Va multumim!

 

www.Rezervari-Nunta.ro

 

Facebook